Un producător de electrocasnice din sudul Chinei are dificultăți în a-și vinde produsele în Rusia, dar nu din cauza unor probleme cu aparatele sale, ci pentru că marile bănci chineze sugrumă plățile pentru astfel de tranzacții din cauza îngrijorării legate de sancțiunile americane.
Ministerul Locuințelor din China a anunțat vineri că au fost aprobate credite bancare de peste 200 miliarde de yuani (28 miliarde de dolari) pentru proiecte imobiliare, cel mai recent indiciu că băncile țin cont de eforturile autorităților de a sprijini piața imobiliară care se confruntă cu dificultăți, transmite Bloomberg.
Autoritățile chineze au trimis instrucțiuni către băncile de stat să rostogolească datoriile actuale ale administrațiilor locale prin împrumuturi pe termen mai lung la dobânzi mai mici, măsura făcând parte din eforturile Beijingului de a reduce riscurile create de datoriile administrațiilor locale asupra unei economii care încetinește, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.
China a înăsprit sâmbătă cerințele de gestionare a riscurilor pentru bănci, cerându-le să clasifice riscurile legate de activele financiare într-un mod oportun și prudent, în încercarea de a evalua mai bine riscurile de creditare ale acestora, transmite Reuters.
Mai mulți chinezi care protestau în orașul Zhengzhou față de înghețarea depozitelor lor bancare spun că au fost răniți duminică, după ce personalul de securitate a dispersat mulțimea cu violență, relatează Reuters.
Sucursala din Moscova a unei bănci de stat chineze a înregistrat o creștere a cererilor din partea firmelor ruse care doresc să deschidă noi conturi, a declarat o persoană familiarizată cu chestiunea, în timp ce companiile din țară se luptă cu sancțiunile internaționale după invazia în Ucraina, transmite Reuters.
Autoritățile din China limitează utilizarea cardurilor în străinătate, motivând cu prevenirea spălării banilor și finanțarea operațiunilor teroriste, dar analiștii spun că este vorba despre o încercare de contracarare a fluxurilor negative de capital.
Cele mai mari patru bănci din China, respectiv Industrial & Commercial Bank of China, Agricultural Bank of China, Bank of China și China Construction Bank, au pierdut la bursă 16 miliarde de dolari într-o săptămână, acțiunile lor înregistrând cea mai slabă evoluție cel puțin din 2016, fiind vulnerabile la corecții după creșteri puternice consemnate de la începutul anului, transmite Bloomberg.
Autoritatea de reglementare a sectorului bancar din China a lansat în această săptămână o investigație urgentă pentru evaluarea riscurilor asumate de bănci, Beijingul intensificând măsurile de combatere a activităților bancare subterane, au declarat persoane apropiate situației, transmite Reurters.
În februarie prețurile caselor noi din China s-a majorat cu 0,3% față de luna precedentă, tendința accelerându-se după o pierdere de viteză de 4 luni. Față de acum un an, prețurile sunt cu 11,8% mai mari.
Rezerva valutară a Chinei s-a apropiat de nivelul critic de 3 trilioane de dolari, după ce în decembrie a avut a 6-a lună consecutivă de scădere.
Pericolul cel mare pentru averea financiară a lumii nu vine dinspre China, așa cum era alarma la începutul acestui an, ci din piețele de bonduri, unde sunt tranzacționate instrumente cu venit fix puternic supraevaluate și care oferă randamente infime, spune Mihai Nichișoiu, analist la Tradeville. Dobânzile ar urma să crească. „Sunt minimele unei generații.”
Dinamica prețurilor locuințelor din China și a creditului atrage atenția guvernatorului băncii centrale din această țară. Zhou Xiaochuan spune că este atent la creșterile cotaților din imobiliare și că are în vedere măsuri pentru a promova o piață de real estate sănătoasă.
O taxă de 15% pe achizițiile de locuințe ale străinilor în Canada, promovată de guvern pentru a tempera creșterile de prețuri din piața rezidențială pare a avea efectul opus. 15.000 de cumpărători în principal chinezi se grăbesc să închidă tranzacțiile în perspectiva introducerii taxei.
Acțiunile europene au înregistrat creșteri în prima parte a ședinței de luni, sprijinite de titlurile băncilor italiene și de așteptările investitorilor privind noi măsuri de stimulare în China, transmite MarketWatch.
La o lună după ce autoritățile din China au suspendat băncile Standard Chartered și DBS Group pentru că facilitează cetățenilor chinezi să retragă bani din țară, cel mai important jucător european pe piața asiatică, HSBC, sistează împrumuturile pentru cumpărarea de unități rezidențiale în SUA. Piețe imobiliare importante din America de Nord, precum cea din California, au cunoscut un fenomen pe scară largă a achizițiilor de locuințe de către cetățeni chinezi.
În decembrie creditele nou acordate în China au fost de 597,8 miliarde yuani (91 miliarde dolari), față de estimarea medie de 700 miliarde yuani (106 miliarde dolari). Analiștii remarcă o reticență în creștere a băncilor de a împrumuta, iar piața se așteaptă la o majorare a creditelor neperformante.